Singuratatea gandurilor

Pe marginea unui gand, imi asez sufletul in pomul vietii …  si astept… astept ca roua  diminetii  sa-mi deschida, rand pe rand, toate ferestrele trairilor si framantarilor din sufletul meu. Primesc cu bratele deschise racoarea padurilor desfrunzite de toamna tarzie ascultand tumultul unui oras abia trezit la viata si ma gandesc la linistea noptii trecute… Inca o noapte in care mi-am asternut, in vise, dorul ce-mi arde inima, dorul unei iubiri uitata de mine intr-o lacrima a dorintei… este o unica si dulce aducere aminte a departarilor nostalgice cu sarutari furate doar in vis… Acum inteleg ca aceasta imagine a noptii, ca un fel de albastru al unei mari linistite, exista in mine ca o rastignire a unei vieti instrainate, este o viata pe care am ingropat-o in singuratatea gandurilor mele, unde mi-am  lasat inima sa-mi bata in ritmul fulgilor de nea …